Blog Dragos Cabat

A doua parte a  filmului Wall Street nu respecta neaparat principiul ca o continuare este mai proasta decat originalul, dar nici nu face mari eforturi sa il contrazica. Filmul este interesant, foloseste multe fapte reale – cel putin asa cum au aparut ele la nivelul publicului american – din criza financiara din SUA, are si impact emotional prin prezenta in rol principal a lui Michael Douglas (aflat intr-un moment dificil din viata personala); intr-un cuvant, multe ingrediente ale unui succes facil, fara a fi un film la care sa te gandesti zile si nopti dupa vizionare…

Din punct de vedere ‘profesional’, adica pentru analistul economic ascuns in fiecare utilizator al ‘cafenelei’, elementele din film sunt mai mult decat interesante. In primul rand, subtitlul continuarii filmului duce direct la motto-ul unei banci puternic afectate de criza financiara, iar eroul negativ al filmului (caci paradoxal fata de prima parte, Gordon Gekko devine in aceasta continuare erou cvasi-pozitiv, in clasicul stil american al celei de-a doua sanse) seamana si el izbitor cu presedintele aceleiasi institutii financiare. La fel, relatiile dintre aceasta banca si oficialii Fed, precum si evenimentele legate de mini-criza din 2001 sunt mai mult decat transparente.

In rest, caderea Lehman, problemele AIG dar si intalnirile dintre reprezentantul Trezoreriei, Fed si conducatorii celor mai importante banci comerciale si banci de investitii au si ele un puternic iz de credibilitate. La fel, sunt sanctionate bancile elvetiene cu un comportament prea ‘secretos’ si deschise unor tranzactii la marginea legii – lucruri care s-au schimbat oarecum in ultimul timp, tocmai datorita (sau din cauza?) crizei financiare despre care vorbim…

Mai mult, apar in cadru imagini de pe posturile de stiri si economice din SUA (uneori rebotezate, alteori cu numele real al postului), imagini din interviuri cu Nouriel Roubini sau Warren Buffett, toate ‘plantate’ in film pentru a da credibilitate.

Pe acest fundal este brodata povestea lui Gekko si a reabilitarii lui morale, evident fara a uita nici povestea de dragoste si happy-endul necesare intr-un film american, pentru succesul la public. Din punct de vedere emotional-artistic, sunt de remarcat prezenta in film a lui Elly Wallach care isi demonstreaza din nou calitatile actoricesti exceptionale intr-un rol mai degraba episodic (un tribut adus ‘clasicilor’ westernurilor americane, generatie careia i-a apartinut si Kirk Douglas) dar si poza aceluiasi Kirk Douglas pe fundalul unei cabine de proba unde Gordon probeaza costumele de ‘bancher’, ca si legatura cu Wall Street 1 prin prezenta lui Charlie Sheen – in aceeasi idee tipic americana ca ‘viata merge inainte’…

Una peste alta, un film mult peste media celor prezentate la cinematografe in ultimele luni, un mini-puzzle pe care o sa va faca placere sa il dezlegati (daca nu v-am spus eu deja prea multe) si totusi un film regizat de Oliver Stone. Deci, un have to see!

Dintr-o data, cand tocmai se parea ca Romania este pe calea ce buna spre iesirea din recesiune, oficiali inalti ai BNR vin cu estimari pesimiste atat pentru acest an – o scadere de 2% a PIB – cat si pentru anul 2011 – o posibila continuare a scaderii economice. Aceste declaratii contravin atat estimarilor guvernamentale, cat si celor ale FMI (care insa pot fi revizuite chiar in orele ce urmeaza aparitiei acestui articol…).
De unde aceasta schimbare destul de brusca de opinie? Cea mai simpla explicatie ar fi o incercare discreta de ‘santajare’ a clasei politice: certurile care nu se mai termina in Parlament, amenintarea cu suspendarea presedintelui – din nou! – presiunea sindicala si toate incertitudinile din viata cetatii, au dus la exasperare nu numai populatia, dar si reprezentantii Bancii Nationale. In aceste conditii, este posibil ca BNR sa cheme la responsabilitate politicienii si guvernul prin aceasta masura mai putin ortodoxa, sugerand ca daca situatia politica nu se linisteste curand, vor ‘lasa din mana’ fraiele economiei pe care le tin de douazeci de ani, desi nu aceasta este menirea reprezentantilor Bancii Centrale. De asemenea, se poate sa fie doar o masura de asigurare pentru oficialii BNR, in conditiile in care au ratat tintele proprii si vor acum sa fie suficient de pesimisti pentru a nu-si pierde credibilitatea interna, dar mai ales pe cea internationala.
Daca ar fi asa, m-as linisti. Inteleg o astfel de pozitie si in unele momente, o pot si accepta cu rezerve… Imi este insa teama daca nu influentarea politicilor fiscale, salariale si presiunea politica au determinat pesimismul BNR, ci datele reale venite din economie. Sincer, in acest moment nu cred intr-un scenariu catastrofic pentru Romania in urmatoarele luni, cu toata lipsa de competenta si interes a clasei politice romanesti. Sper din toata inima ca anul acesta va aduce o scadere economica de cel mult 1,5%, iar anu viitor vom avea o timida crestere, undeva intre 0,5 si 1%. Implicit, sper ca modelele econometrice ale BNR vor da gres din nou.

Multe dintre personalitatile (adica persoanele cu functii, nu neaparat lideri respectati in domeniul lor de activitate) din Romania cad in pacatul vorbei desarte. Odata cu pozitia (politico)sociala si cu banii care vin la pachet, ei simt nevoia de recunoastere din partea societatii – cum bine ne-a invatat Maslow cu piramida lui… Acelasi sentiment il am si cand diverse cantarete, actrite sau modele vor sa ‘o rupa’ cu viata aventuroasa din tinerete si isi ‘compun’ la maturitate o imagine selecta, de doamne din inalta societate – cu bani suficient de multi, le reuseste de multe ori. Sigur ca nu sunt nici fanul acelor parlamentari sau oficiali muti, care in tot mandatul nu au avut nicio iesire publica si care considera informatia un bun privat iar transparenta ca pe o mare greseala – dar cred ca dreapta masura este utila in orice domeniu, implicit in iesirile in public. Read more